"Vrei lapte? Nu în public!"

"Americanii (şi nu numai!) se concentrează asupra rolului sexual al sânilor şi nu asupra funcţiilor fiziologice, cu consecinţe grave pentru domeniul sănătăţii publice. Disconfortul cu care unele mame alăptează în public scade rata alăptării, afectând negativ, pe termen scurt, dar şi pe termen lung, sănătatea femeilor şi a copiilor.

În anii 1960, pe când eram în creştere(n.r. autoarea articolului), cel mai bun prieten al tatei era obstetrician. Era la "moda” hrănirea cu lapte praf, iar prietenul tatălui meu, chiar dacă avea o vastă experienţă în domeniul sănătăţii reproducerii femeilor, nu a avut nici o experienţă referitoare la alăptare. Experienţa sa a continuat să fie atât de neglijabilă încât atunci când fata lui şi-a alăptat, în faţa lui, copilul nou - născut, pe la începutul lui 1980 - fiind primul nepot - i-a urmărit timp de 1 minut după care a spus:”Îţi va distruge sânii, ştii tu!”.

Ceva mai târziu, când prietena mea m-a chemat să-mi spună despre acest comentariu, era încă bulversată. M-a întrebat: ”Pentru ce crede el că sunt sânii?” Povestea ei arată esenţialul: de ce alăptarea în public este un subiect controversat în cultura americană (şi nu numai!). Americanii cred că sânii sunt, în primul rând, pentru îmbunătăţirea activităţii sexuale, ceea ce duce la un disconfort atunci când îşi reamintesc faptul că sânii intră în gura bebeluşului. În timp ce cultura americană defineşte, în primul rând, sporirea sexuală, alte culturi sublinieaza sexualitatea printr-o altă parte a corpului: fese, şolduri, umeri, picioare.

O studentă americană de-a mea, a desfăşurat muncă de teren în Samoa şi mi-a povestit că atunci când i-a spus unei femei din Samoa că bărbaţilor americani le place să sugă sânii femeilor în scopul plăcerii sexuale, femeia din Samoa a rămas uimită. A întrebat-o pe studenta mea, cu interes şi îngrijorare:"Barbatii americani pretind că sunt bebeluşi?”. Acesta este modul în care cei din Samoa definesc strict scopul sânilor femeilor. În multe ţări, alăptarea în public este o activitate asemănătoare unei conversaţii în public; nimeni nu este îngrijorat când femeile îşi folosesc sânii în public pentru principala lor funcţie biologică: să hrănească copii. Scopul meu nu este de a susţine că trebuie să gândim ca femeile din Samoa, ci pentru a sublinia faptul că americanii au o obsesie cu sânii şi că nu au în vedere consecinţa: accesul oriunde la laptele matern este vital pentru copii. Suntem afectaţi de cultura noastră punând accent pe latura sexuală a sânilor şi, ca urmare, simţim disconfort atunci când se alăptează în public. În timp ce alţi oameni, din alte culturi, adesea, găsesc acest disconfort ca fiind inexplicabil, motivele care stau la baza acestei controverse sunt evidente pentru americani - chiar şi pentru cei care susţin pe deplin alăptarea în public. Se înţelege că alăptarea în public este echivalentă cu un comportament indecent. Etichetarea alăptării ca fiind vulgară în public are consecinţe grave; această atitudine scade rata alăptării, afectând sănătatea, atât a femeii cât şi a copilului. Dacă femeile simt disconfort atunci când alăptează în public, alăptarea devine dificilă, poate chiar imposibilă şi fără susţinere. Femeile care au alăptat cu succes, perioade lungi de timp, sunt acelea care ştiu că bebeluşul se poate hrăni oricând, oriunde. Sunt rare situaţiile în care o femeie care alăptează este dispusă să stea numai în casă luni de zile, chiar ani, aşa că multe dintre femei renunţă la alăptare mult prea devreme în favoarea biberonului cu lapte. Statisticile spun că 70% dintre proaspetele mămici iniţiază alăptarea. Dar, prin iniţiere se înţelege faptul că au alăptat în spital, înainte de a fi externate. Când copiii împlinesc 6 săptămâni, 53% dintre mamele care alăptează au introdus lapte praf, iar la împlinirea a 6 luni, procentul creşte la 90%. Mai puţin de 18% dintre mamele care au iniţiat alăptarea îşi hrănesc copilul cu lapte matern la sfârşitul perioadei minime recomandate de AAP, de 1 an. Rata alăptării este foarte mare, iniţial, după care scade în timp pentru că, de cele mai multe ori, femeile nu se simt confortabil când alăptează în public, deoarece publicul nu se simte bine văzându-le alăptând. Aceasta este o problemă fundamentală, deoarece laptele matern conţine puţine grăsimi şi deosebit de puţine proteine în comparaţie cu laptele de vacă, digerându-se mai repede. Aceasta înseamnă că bebeluşii se hrănesc constant prin natura lor - motiv pentru care multe femei din multe culturi îşi poartă copilul pe corpul lor pentru un acces mai uşor şi mai des la sursa de hrană. În SUA, mulţi oameni care sunt împotriva alăptării în public au argumentul: "Care e problema? Hrăneşte-ţi copilul înainte de a ieşi din casă. Nu există motiv să alăptezi în restaurant sau în mall, dacă te planifici cum trebuie.” Insistenţa că bebeluşii ar trebui hrăniţi numai în spatele uşilor închise demonstrează lipsă de informare/înţelegere în ceea ce priveşte compoziţia laptelui matern şi a nevoilor copilului. Bebeluşii trebuie hrăniţi atunci când vor ei şi datorită naturii laptelui uman. Insist, alăptarea este un lucru bun!Nu este o ofensă! Uraganul Katrina este un exemplu de nerecunoaştere a consecinţei culturii americane asupra alăptării în public. Am privit cu toţii, cu groază, cum New Orleans - ul se îneca. Pentru câteva zile, ştirile despre uraganul Katrina au fost singurele de la Tv. Şi de câte ori există ştiri noi de asemenea magnitudine există şi alte laturi ale poveştii. De ex., Katrina a expus America diviziunii de clasă şi rasă. S-au auzit poveşti despre ineficienţa agenţiilor guvernamentale, despre animale abandonate şamd. Dar ştiţi ce poveste am căutat şi nu am găsit? Ce s-a întâmplat cu bebeluşii hrăniţi cu lapte praf pe timpul dezastrului atunci când mamele nu pot cumpăra lapte praf şi nu au acces la apa? Deci era o oportunitate de a vedea şi altă latură, mult mai umană. Un film memorabil este acela în care erau expuse mame care îşi apucau bebeluşii dezbrăcaţi, abia conştienţi, deshidrataţi. Discutarea atitudinii culturii noastre asupra alăptării în relaţie cu dezastrul Katrina ar fi făcut un mare serviciu public. Gândiţi-vă cât de mult ar fi fost atenuat disconfortul nostru în cazul în care măcar unul dintre reportaje ar fi contrastat, să prezinte confortul şi încrederea alăptării la sân şi neîncrederea în laptele praf. Închipuiţi-vă imagini cu mame alăptând pentru a-şi salva bebeluşii. Ar fi fost o revelaţie naţională. Se vorbeşte despre importanţa alăptării, dar suntem o cultură hrănită cu lapte praf. Li s-a părut perfect natural reporterilor şi majorităţii audienţei, în timpul dezastrului Katrina, când se prezentau mame isterice şi copii deshidrataţi deoarece nu era lapte praf îndeajuns. Întreaga naţiune a spus "Este o consecinţă a uraganului!”. Nici un reporter nu s-a gândit să întrebe: "De ce aceste femei nu alăptează?”. Nici un reporter nu s-a gândit să întrebe: "Ce obstacole am construit noi ca naţiune pentru a descuraja femeile care alăptează, iar copiii noştri sunt nevoiţi să treacă prin groaza asta care ar fi putut fi evitată?” Pentru noi, cei care lucrăm în domeniul alăptării, această "problema” a alăptării în public este un amuzament periodic, dar şi o neplăcere frustrantă. Cu toate acestea, am început să o tratăm ca fiind mai mult de atât. Atitudinea negativă a publicului faţă de alăptare este o piatră de temelie a scăderii ratei alăptării şi baza culturii noastre persistente de a hrăni cu lapte praf. În afară de mamele care folosesc foarte repede laptele praf pentru copii deoarece sunt jenate de faptul că copiii lor ar muri de foame, atunci când nu ar exista nici un spaţiu privat pentru alăptare, mai există femei care eşuează în alăptare deoarece nu au posibilitatea de a observa alte femei care alăptează. Alăptarea nu este intuitivă, este un comportament care se învaţă. Cu alte cuvinte: alăptarea în cultura noastră ar trebui să fie considerată o funcţie corporală, biologică, atunci când are legătură cu sănătatea bebeluşului şi a mamei şi ar trebui să fie publică!"

Autor: Jacqueline H. Wolf, Department of Social Medicine, College of Osteopathic Medicine, Ohio University, Athens, Ohio, USA Sursa: http://www.internationalbreastfeedingjournal.com/content/3/1/11


© laptematern.ro